Petre Stoica

Poet, traducător, publicist și bibliofil român

Petre Stoica (n. 15 februarie 1931, Peciu Nou, județul Timiș – d. 21 martie 2009, Jimbolia, județul Timiș) a fost poet, traducător, publicist, colecționar de presă și bibliofil român, considerat scriitorul cu cea mai mare longevitate literară. A fost unul dintre întemeietorii „generației ‘60″ alături de Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Cezar Baltag.

După terminarea liceului Constantin Diaconovici Loga din Timișoara, s-a mutat la București pentru a urma cursurile Facultății de filologie secțiile romană și germană. După absolvirea facultății, între anii 1954-1962 este corector la E.S.P.L.A. și editura Univers. Funcția de redactor principal la revista „Secolul XX” a deținut-o timp de 9 ani, din ianuarie 1963 până în august 1972. În 1964 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. După 1989 a fost ales in Consiliul de conducere al Uniunii scriitorilor din România și a luat parte la constituirea clubului Poets, Essayists and Novelists – P.E.N., secția romană. A editat peste 100 de numere din „Dreptatea literară”, al cărui întemeietor a fost și el.

Galerie

Articole

Unknown

Tapiseriile Serbanei

Cuvânt înainte Cine oare mai credea/spera că vom putea citi un volum inedit de Petre Stoica? Cu siguranță,…

images3

Stoica despre Labis

– Ştii ce am vrut să te întreb? Aseară a fost o emisiune dedicată lui Labiş. S-a vorbit…

images

Petre Stoica 91 de aniversuri

Petre Stoica 91 de aniversuri Prefață Vine joi. 1 filă jumătate În clipa sublimă a naşterii mele                             …

220px-PETRE_STOICA

Mihail Avramescu si Petre Stoica 2015

Mihail Avramescu și Petre Stoica: Între De Docta Ignoratia și Laus Stultitiae                      Domnului Cornel Ungureanu, blând „arheolog”…

PetreStoica

Evocari comentarii critice

Volume publicate:  Poeme, București, ESPLA, 1957; Pietre kilometrice, București, Editura pentru Literatură, 1963; Miracole,București, Editura pentru Litera-tură,1966; Alte poeme,București, Editura pentru Literatură,…

Portret Ion Barbu

Breban Stoica

La descălecatul lui Breban în capitală, cei mai buni prieteni au fost Nichita Stănescu şi subsemnatul. Nichita Stănescu…

"Mama trece pe covor cu paşi de miel,
ne veghează ultimile clipe ale somnului,
puţin mai târziu, ne trezeşte cu şoapte,
şi are pentru toţi cuvinte bune de spus
căci ea peste noapte
a ştiut să alunge măruntele supărări"