Petre Stoica 91 de aniversuri

Petre Stoica

91 de aniversuri

Prefață

Vine joi. 1 filă jumătate

În clipa sublimă a naşterii mele

                             Lui Max Demeter Peyfuss

Când m-am născut era o iarnă teribilă

în clipa sublimă tata juca pe undeva biliard

scrie de altfel şi în marile cronici ale istoriei

dar nu asta vreau sa comunic în pastorala mea

adresată preacredincioşilor crescători de albine

ci faptul că tocmai în clipa sublimă a naşterii mele

arhanghelul curţilor vestea de pe gard

trecerea ultimului vas cu zbaturi

pe Mississippi în jos

Autobiografie
La zece ani credeam în legea preoţilor
la patrusprezece ani am trăit războiul
pe pâinea albă picurau stropi
din sângele verilor mei sfârtecați la Stalingrad
a venit pacea îmbrăcată în staniolul
unui nou război şi ranga luptei de clasa
era să-mi despice creştetul
apoi până-n decembrie 1989
am trăit fără memorie: în umbra
şobolanilor cu picioruşe de aur


acum la aproape şaizeci de ani pe care îi am
sap în piatra dura căutând izvoarele noastre secate
şi-n clipele de odihnă mi se oferă
opera lui Lenin într-o traducere nouă

Mama
Mama trece pe covor cu paşi de miel,
ne veghează ultimile clipe ale somnului,
puţin mai târziu, ne trezeşte cu şoapte,
şi are pentru toţi cuvinte bune de spus
căci ea peste noapte
a ştiut să alunge măruntele supărări

Din poartă aleargă sprintenă după noi
aducând batista uitată,
şi ochiul ei ager veşnic descoperă
scama rămasă pe fular sau cravată.
Obişnuieşte să spună: „Să nu răciţi, copii,
şi întorceti-vă acasă la timp”,
iar noi intrăm în mulţimea grăbită
fără s-o auzim.

Deretică din primele ore ale zilei,
aruncă zăpada strânsă-n fereastră,
duce la capăt treburi ocolite de toţi,
şi pentru frumoasele noastre soţii
aşează imortele în glastră.

Căutând în sertarul cu andrele şi panglici
îşi zăreşte portretul de tânără femeie,
zâmbeşte privindu-l şi-şi spune
că şi ea a fost asemenea fiilor ei :
zgomotoasă şi chiar neglijentă

Reîntorşi după-amiază, ne scoate paltoanele,
aleargă cu ele prin camera caldă
nespus de emoţionată de parcă
am sosit cu avionul
după ani, de la studii.

Când ne ceartă, o privim în ochi
dar gândurile noastre aleargă departe –
ea se preface că nu vede nimic
şi repede ne mângâie părul…

Bunica se aşează în fotoliu

Trag cu praştia în pereţi şi cad asemenea frunzelor

portretele vechi vai ce frumos e marinarul acela

oprit la Damasc, se ridică pulberea anilor neagră

dar bunica se aşează în fotoliu nu-i pasă

ea s-a acomodat cu poemele fără rima şi cu noul

stil de viata al pietonilor grăbiţi bunica auzise

în luna decembrie şi povestea cu bomba atomică

nu-i pasă că toate din lume cad prada revizuirilor

de cate ori deschidem televizorul nostru cel sfânt

bunica se aşează în fotoliu şi priveşte cuminte

debarcarea elefanţilor anul trecut

Din copilărie
De pe crengi curg fire subțiri de staniol

Bunica răsfoiește calendarul nou
citește că la anul nu vor fi șoareci pe câmp
și ne spune că un frig atât de mare
nu s-a mai pomenit de cinzeci de ani

„Doamne, dă-ne sănătate și belșug
Doamne, iartă-i pe păcătoși”

Vrăbiile dansează mecanic pe bălegar
din grajd izbucnesc întruna comete de aburi
și caii nechează la fel ca în basm

Roata fântânii cântă bucuria teama speranța

mama îndeasă paie multe in cuptor
ca să fie cald pentru seara crăciunului
da, în cameră e miros de brad luminos

nucile, aurite, sunt nasturi de pe hainele îngerilor
câte sclipiri duioase o, și câte lumânări colorate
iar merele au crescut în grădinile raiului
așa ne spunea bunica — ea le știa pe toate

Roata fântânii cântă bucuria teama speranța

Câinii iadului latră și deodată
din întunecate oglinzi de grădină
ies irozi cu tiare albastre galbene roșii
vocile cad peste moarte cu săbii groase de lemn
vocile care ucid balauri ascunși
poate chiar în sufletele noastre

Și nouă ni se face milă
de pruncul din ieslea pe care o poartă prin străzi
prin frigul cum nu s-a mai pomenit
de cinzeci de ani

„Doamne, dă-ne sănătate și belșug
Doamne, iartă-i pe păcătoși”

Roată fântânii cântă bucuria teama speranța

Bat clopotele undeva pe pământ

Vine circul
Vine circul Vine
pe roţi albastre şi roşii
pe roţi de frunze şi fum

Pe case din scânduri cenuşii pe nave
înaintând prin valuri de praf
circul se îndreaptă spre orăşelul nostru tihnit
aduce o lume de vise încuiate în lăzi
cu inele cu greutăţi şi cuţite

Vin pentru serile iluminate cu lămpi de carbid
orchestra cu alămuri va cânta puţin răguşit
marşuri bavareze arii de operă
şi cineva imitându-l pe Chaplin
schimonosit ca în faţa morţii
va săruta pe covorul de rumeguş
aripile artei sale căzute

Vine circul
din casele pe roţi prin hublourile cu flori de mătase
iese fumul bucătăriei
care murdăreşte aurul toamnei din pădure
printre poneii obosiţi aleargă câinii flămânzi —
prietenii artiştilor flămânzi

Iată-i intră în orăşelul nostru credincios
— aici unde oamenii spun că artiştii sunt deberdei
aici unde o fată care s-a dăruit iubitului
a fost alungată cu pietre —
intră pe străzile atât de curate
melancolica maimuţă îi salută pe toţi trecătorii

O femeie la fel de frumoasă ca Greta Garbo
— femeia circului —
se dă cu roşu pe faţă
şi duce trompeta spartă la buze
vestindu-i pe oamenii orăşelului nostru
că mâine seară
îngerii şi diavolii vor dansa pe pământ

La marginea orăşelului nostru cinstit
e coborâtă ancora artei

De pe vremea filmului mut

                     Lui Cornel Ungureanu

Aşteptăm gâtuiţi de emoţie.
În sală e miros de tutun şi carbid.
Lovim puternic din palme; deodată
lumina se stinge şi uşile se închid.

Pe pânza ca o batistă uriaşă de doliu
apar maimuţe, lei, rinoceri,
admirăm piramidele grave
şi faraonii dezgropați din tăceri.

După pauza de zece minute
vasul Titanic se scufundă-n ocean
în timp ce orchestra adunată pe punte
suflă din alămuri cu mare elan.

Ni se arată şi războiul cu burii,
vedem explozii, arme, râuri de sânge.
Cu fitilul aprins trece suspinul prin sală,
lângă tata cineva plânge.

Ieşim cu felinarele în stradă,
lacrimi ne curg întruna pe faţă.
Nimeni nu vorbeşte pe drum.
Florile salcâmului sunt stele de gheaţă.

Şambelan la curtea coniacului

                      lui Mircea Scarlat

Doamne cât de trist am fost aseară

literele mele au luat-o razna prin ploaie

m-a salvat în cele din urmă credeti-mă

amintirea unei vieţi trăite de mult

eram şambelan la curtea coniacului

scriam partituri de dragoste şi iarna

mă duceam la french cancan pe atunci

stăpâneam şi aerostate cu heliu parcă mă văd

suflând în trâmbiţă deasupra oraşului

în prezent sunt un biet poet premiat

cu frunze de urzici Doamne cât de trist

am fost aseară pe când alergam prin ploaie

după ultima literă

E timpul beatitudinii
Noapte bună fericire şi trage zãvoarele grele
sã nu între furnicile vietățile acestea blindate
îţi mănâncă idealurile trage perdelele jupoaie pielea
lupului din oglindă ora e foarte mentolată foarte altfel
luna îşi înfoaie coadă verzuie sub plăpumi uzate
bătrânii căsătoriți recită alfabetul e timpul beatitudinii
ascultă cum îţi creşte barbă de cupru în hățișul ei
apostolii aruncă sămânța încercării mai ştii
poate în zori te şcoli răzvrătit dar fii fără grijă
potopul se amână cu câteva zile cisternele
sunt încă pe drum

Puteţi cumpăra o carte de vis

De vreme ce aţi venit la târgul de toamnă

vizitaţi-mi taraba cercetaţi-mi concepţia

de viaţă iată doamnelor iată stimaţi cântăreţi

am borcane cu homunculi de expus în birouri

am oglinzi care va arată un suflet curat puteţi

cumpăra o răzătoare pe care să vă radeţi în voie

inteligenţa şi hreanul harul hramul vă rămân

neatinse pe nimic puteţi cumpăra o carte de vise

(trandafiri de vei visa sub şenilele tancului

în curând vei şuiera ) la acelaşi preţ convenabil

vă ofer portrete de caporali teozofi puteţi cumpăra

o minunată mască de gaze o puneţi cu grijă

pe faţă în zori când ieşiţi voioşi în pădure

la cules de ciuperci scuzaţi-mă doamnelor domnilor

întrucât papagalii sunt produs de import

planetele se trag pe ascuns

Și când ne trezim
Plouă argintiu şi toate se înnegresc
şi lemnul crucii şi chipul tău de fecioară
perdeaua atârnând afară putrezeşte — e steag
de doliu albinele au băut polen otrăvit
vine seara cu lumini de mucegai şi rugină
cresc negri bureţi pe indicatoarele drumurilor
şi bâjbâind intrăm deodată în somn
ploaia ne întunecă până şi stelele din vis
dormim îmbrăţişaţi ca să nu rătăcim
şi când ne trezim e iarnă de mult
memoria noastră neagră naşte pietre albe
eşti încă tu şi foarte palidă mă întrebi
de ce acum

Spre rozmarinul din basm

Suntem iarăşi la ţară

îţi aduc în casă lemne apă dovleci

câinele vrea să-şi împartă visul cu noi

dar aţipeşte lângă focul de peşteră sfântă

aprind lumina şi o clipă eşti zâna din icoană

şi fiindcă e toamnă miroase a petrol lampant

iar merele de pe scrin au gust de veşnicie

până târziu citim din calendare vechi

totul e galben sau cafeniu şi nespus de uitat

noi înşine suntem litere în sicriele păgânilor

dar nu te speria — curând nechează caii

înhămaţi la sania din fotografia de sus

şi ne vor duce prin câmpul alb

spre rozmarinul din basm

Scrisoare
Mă întrebi ce fac aici
de toate
îngrijesc sănătatea iepurilor de casă
adnotez jurnalul cocoşului
mă adaptez ştii doar că vin din vestul ţării
iar aici în sud ceapa are alt gust
fac de toate
ţes covoare de mărar şi pătrunjel
schimb purici de pat pe purici de varză
admir limuzinele satului
şi serile îmi umplu pipa cu tutun
plecând într-o călătorie în jurul lumii
călare pe o cămilă de fum
nu e destul?

Pe aici…
Pe aici au trecut celebrii hoţi de cai
pe aici au trecut căutători de comori şi zlătari
pe aici a trecut un ridicător de greutăţi de la circ
a trecut un bătrân ursar melancolic
a trecut un vrăjitor cu mustăţi de crepdeşin
a trecut o carte cu tâlcuirea exactă a viselor
pe aici a trecut un dezertor cu eghileţi de ciulini
au trecut caleşti ţigări de foi şi păuni
au trecut butoaie cu sulf şi cu păcură
au trecut cocoşi de zahăr ars
a trecut o şaretă galbenă cu osii verzi
pe aici a trecut o tabacheră cu muzicuţă
şi o călimară cu cerneală violetă
a trecut o hartă întreagă
a trecut un oleandru şi un pinten de argint
au trecut calupuri de unt
a trecut
un măcelar un hangiu un rotar

pe aici a trecut un incendiu
urmele lui se văd şi astăzi pe mâini

Sunt multe amintiri
La bufet ţăranii beau ţuică fiartă s-a adus şi bere
sunt multe amintiri din războiul ultim îl ştim
uneori după-amiaza treceau prin lanuri dulci de secară
lejer cu armele în bandulieră
pe cartuşe înfloreau lacrimi purtau în raniţă
mărunte creioane chimice scrisori blăniţe de iepure fotografii
unii au fost cavalerişti ageri unul a fost sergent sanitar
unii au rămas cu faţa lipită de rădăcini căştile lor
adăpostesc vietăţi subterane sau poate se dizolvă în săruri
albastre
cine ştie
dar sunt şi alte amintiri altele exprimate cu glas răguşit
până şi în acest bufet acaparat de fum dens
timpul deşartă diamante false şi diamante adevărate
oricum în zorii zilei vor începe cu toţii aceeaşi muncă
sub aripa îngheţată a pădurii şi uitând
tragedii secrete

Durere

A încetat şi zgomotul piuliţei zgomotul acestui

clopot afurisit din biserica bietei gospodine

lingurile tigăile s-au înecat în balta chiuvetei

pe faţa de masă pluteşte duh de sosuri din timpuri

uitate iar luna pune aura gândacului negru

încremenit pe făraş acest tron al gunoiului

în timp ce gospodina doarme goneşte

pe un caluţ de cartof

Vântul
Vântul acesta nevăzut însufleţeşte cocoşul de tablă de pe casă
vântul acesta nevăzut descifrează literele soarelui de pe frunze
vântul acesta nevăzut desface nămolul în fragmente
vântul acesta nevăzut deformează geometria riguroasă a parcelelor de trifoi
vântul acesta nevăzut consimte să care polenul florilor
vântul acesta nevăzut aprinde cu tandreţe lămpile câmpului
vântul acesta nevăzut impune în văzduh o rigoare impecabilă
vântul acesta nevăzut umple vidul cu lichide albastre
vântul acesta nevăzut cristalizează sudoarea de pe ceafa ţăranului
vântul acesta nevăzut pune catifele de de mânz pe mâinile îndrăgostiţilor
vântul acesta nevăzut soseşte cu salve în capitala sturzilor
vântul acesta nevăzut aduce în pădure dovezi de bunăvoinţă
vântul acesta nevăzut nu cunoaşte povara făinii pe care o deşartă cu atâta fervoare
vântul acesta nevăzut scutură şi smulge clopoţeii de hârtie din palmele morţilor

vântul acesta nevăzut determina gânduri germinaţii şi tristeţi
şi determină şi alte mii de sentimente
care pot oricând izbucni în subterane cetăţui de argint

Primăvară somptuoasă
Femeile cară sacoşe cu legume cu peşte congelat
câteva cepe se rostogolesc lângă gura canalului
încet încet li se deschid delicatele aripi de sidef

bucuria se localizează-n zona epigastrului
melancolia
dispare sub ficusul din vitrina hotelului

la colţul străzii Scufiţa roşie îşi scoate pantoful
îl scutură de pietricele şi-şi mângâie călcâiul ce pare
petală de trandafir prăfuită

în apropierea acestei scene înduioşătoare
doi inşi cu aer de peripateticieni beau citronadă şi discută zgomotos
despre hidrogenul din cocoaşa metafizicii

un poet excentric se plimbă cu bicicleta pe cer
pedalează spre rima foarte rară
şi eşuează într-o cadă în care colcăie raci

pe stadion aleargă zebre şi o clipă mingea de fotbal
acoperă soarele virginal
coji de aur cad de pe umeri sudoare dulce picură din muguri

în ceasornicele de la intersecţia bulevardelor
se aud pârâituri de oscioare şi murmur de insecte
placenta timpului se dilată enorm

este un du-te-vino festiv

Șopron
Copilul întră speriat,
tărâmul fantomelor rămâne afară
în inimi și-n iadul fântânii, în alunii întunecoși
dindărătul grădinii,

aici e-o împăcare caldă, un cântec
cu glas de rumeguș, o bucurie naivă,

brusc se face lumină de rai,
rândunica țâșnește frumos de sub grindă
și se duce la Dumnezeu ca să-i spună
un psalm de argint,

aici sunt inelele și literele de metal
pentru hamurile uscate ca șerpii
de pe drumurile verii,
sunt clopoțeii — sufletul lunii decembrie, sunt
potcoavele rupte, care par niște inimi ciobite,
sunt o mie de obiecte rămase de la străbunici –
oare mai pot folosi la ceva?

Aici e felinarul orbit de treizeci de ani,
e presa pentru storsul strugurilor —
așteaptă să se umple fagurii toamnei,
atunci din jgheabul ei va curge mustul, ofrandă
pentru sfântul Dionisos
care hoinărește din sat în sat și discută cu țăranii
prin cârciumi,

aici e coasa și grebla, sunt toate uneltele
pentru răstignitul porcilor, iarna
într-un colț picotește roata de tors a bunicii —
este o lume care moare într-un anotimp
și reînvie în alt anotimp
ca până la urmă să nu mai reînvie niciodată.

Aici, ziua veghează rândunica,
noaptea veghează luna care-și vâră craniul palid
pe ferestruica de sus.

Aici, sub prag,
e îngropată inima mea de copil.

La ora douăsprezece şi un sfert


Copiii ies de la şcoală
se împrăştie că potârnichile care nu mai există
scriu pe ziduri ştiţi voi ce
căţăraţi pe garduri fură corcoduşe verzi
trag cu praştia în coadă măgarului nomad
dau cu piciorul în cutii de conserve goale
spun la revedere stăncuţelor trezite din somn
vântul le împrăştie cărţile caietele
vine o ploaie acră
şi copiii intră în cisterne în scorburi
unde ascultă în transă basmele broscoilor
căsătoriţi cu fiice de regi

Tocmai vă ştergeţi barba brumată



Tramvaiul meu are suave aripi de libelulă
seara mă poartă lin deasupra culorilor aspre
mă depune în camera voastră tocmai mâncaţi
potârnichi pepit tocmai vă ştergeţi barba brumată
în vecini copilul primeşte două clopote la fund au
pe terasa înstelată o femeie destoinică mângâie
coarnele diavolului dar apa robinetului picură
totul ar fi în ordine şi chiar în distinsă dezordine
numai că Nichita Stănescu lipseşte iarăşi de-acasă
taie în lună litere de vis pentru ţesut cuvinte de vis
revine cu mantia zeului pe umeri deci rondul meu
se încheie îmi dezbrac bufonul de romburi şi cioburi
şi tramvaiul meu deraiază şi nu-mi rămâne decât
să iau din cuibul îngerului o bomboană de malț
treptat dizolvând-mă

Hibernală
                   Lui Laurenţiu Ulici

Ninsoarea acoperă toate cărările
vulpea şi pădurea se îndepărtează
îmi înfășor mai bine fularul la gât
brusc coboară seara din cartea ei esenţială
iese Paul din Alep
călătorul se miră şi apoi mă întreabă
schimbăm între noi felinare
şi plecăm împreună
la marile întruniri ale somnului

Naşterea poemului

        Lui Marcel Tolcea

descifrez anevoie încâlcite semne
pe zăpada proaspătă toate
duc la magazia de lemne

ce vietate caută miresme de pădure?

îmi rotesc privirile le ridic
spre acoperişul magaziei
o pasăre cu patru aripi şi creastă de frunze
cloceşte cărbuni în melonul lui magritte

arunc în sus un bulgăre de zăpadă
bulgărele se desface-n picături albastre
şi deodată e noapte ştiu
şi mă iluminez

Şi nu uita şi nu uita

Stam întinşi pe ţărmul mării noi baritonii

veacului cu aripi de nailon desigur cu toţii iubim

nisipul şi soarele dintre valuri apar sirenele cu sex

otrăvit visăm avem nostalgia gramofonului cu pâlnie

de pe vremea când doamnele volanaşe domnişoarele polka

se-mbăiau în costume metafizice poftim o bomboană cu mentă

să uiţi trecutul să accepţi staniolul autentic poftim

o barcă să pleci fără busola să pleci fără nimb

s-a aflat cu precizie că ultima iluzie s-a dizolvat

luna e numai o piatra ponce un disc oarecare

poleit cu cenuşă lasă computerul şi intră în mare

şi nu uita niciodată destinul planctonului

Treflă pe treflă

               Poeţilor Virgil Mazilescu şi Daniel Turcea

Stam la o masă aşternută cu amurg de coniac

printre picioarele noastre aleargă animale teribile

dar numai în zori ucidem tigrul acum

pândim armonia cuvântului carnea sa

e mentă smochină ori smirnă şi iată

că pământul ne slăveşte pe toţi

de ce să ne mănânce vulturul acela

o şi e vară şi toamnă şi iarnă şi încă

ne aflăm în acest carusel dar nu vă speriaţi

toate drumurile duc mâine la râul

care ne spală moartea adunată pe faţă

şi desigur vom fi

treflă pe treflă

O casetă cu şerpi

               lui Adam Puslojic

Lângă roza vânturilor cu lira sub braț

poetul fumează nori şi arată drumuri inverse

unii îl cred şi-şi mută turma de oi înspre lupi

unii pe vreme senină deschid umbrela şi fac astenie

alţii se duc să cultive grâu sau mac şi culeg

pietricele dorm liniştiţi în loc de vară au iarnă

şi prăjesc pe plită elegia belşugului bravo poetul

compune un nou sistem de irigare şi-i trage pe sfoară

pe cei care vor să-l tragă pe apă bravo şi bravo

cel deprins cu nuanţele galbene salută poetul

de armindeni ii trimite o casetă cu şerpi

dar ochiul magic se-aprinde

Pe undeva în derivă

Doamnă de unde veniţi până ieri

şi eu eram în derivă aveţi picioare

atât de frumoase sunt coloanele iadului legaţi-mă

de ele târâţi-mă în foc sunteţi sora laptelui smoala

şi aveţi un portret generos nu sunteţi cumva Ofelia

nu fecioara aceea palidă a fost mâncată de raci

dumneavoastră aveţi piper sub piele aveţi şi sex

şi zece unghii-porunci legaţi-mă de picioarele

proprii târâţi-mâ pe aleile iadului altfel

vă rup portretul am zis

Din bucătăria noastră

Iubito din bucătăria noastră dispare treptat

mirosul metafizic al legumelor însăşi perdeaua

asistă atentă la transformările umbrelor calme

persistă pretutindeni un gust de sare umedă

se întunecă pâinea frumoasă a zilelor

iar peştele verii boleşte în fântâna din cer

auzi cum clopoţeii de lemn pe sfori de vânt

anunţă o trecere şi mai adâncă? dispare treptat

urma de argint a păianjenului de pe tavan roagă-te

îngerului închis în gutuie să nu ne lase cumva

în frigul din somn despărţiţi

Spre ore festive

Nu ştiu dacă scrie în ziarele cartierului prin vecini

mâine va fi botez cu nume de zăpadă moale şi cetină

cuţitele se avântă în carnea roză din maşina de tocat

ies viermişorii tubulari aşteptând întâlnirea decisivă cu piperul ceapa şi sarea

în orişice caz cuptorul e-un altar încărcat de arome

aripi îi cresc copilului în coconul de scutece vai

să nu zboare cumva bunicul păzeşte damigeana gustă puţin

mătuşa se închină la minunile zahărului

linge cu fervoare cratiţa sărbătoarei albastră

mâine fotograful va umple încă o filă în albumul

familiei sicriul acela mic din antreu secta

rozătoarelor adepte ale hârtiei durabile

Cronică


Nimerindu-se adunaţi în jurul sticlei cu vin
îşi descriu învăţătorii din sat aşa cum erau

Unul avea un suflet bun şi nu trăgea niciodată copiii de urechi
sublocotenent de rezervă
a murit pe front în primul război
altul te punea în genunchi te bătea la fund te izbea de pereţi
fuma Naţionale una după alta
a murit de moarte naturală în ziua de Paşti
altul te punea să-i aduci găini şi urdă şi miere şi nuci
îşi lasă barbă şi era aşa şi aşa
a căzut de pe-o scară şi numaidecât a murit
altul era sever dar învaţă copiii cum arată ţara şi totodată
îi învaţă să-şi sufle nasul frumos îi îndemna
să-şi taie unghiile să-şi spele urechile
a murit bătrân într-un accident de tren şi l-au plâns
altul purta pantaloni bufanţi îi chinuia o nevastă beţivă
şi-l chinuia şi o gută
câteodată prin clasă alerga nervos după muşte
nu mai ştia cum a murit
altul era tare sărac şi nu cerea de la nimeni nimic
şi copiii îl iubeau îi ducea să culeagă flori
le citea poezii dintr-o carte cu file de iarbă
zică-se că suferea de ftizie
altul semăna la chip cu Rasputin a rămas puţin în sat
nevastă-sa avea fumuri de cucoană se mânjea cu
pudra şi umbla în mătăsuri
a murit? mai trăieşte?
altul juca domino cu notarul şi venea în clasă târziu
se acoperea cu pălărie de fetru şi era întotdeauna
vesel la violină cânta fără greş
a murit în război în ăstălalt
şi altul i-a învăţat pe săteni cum să prindă roiul de albine
cum să altoiască trandafirii i-a învăţat
şi alte lucruri utile
azi e pensionar şi umblă cu amintirea pe străzi

cam ăştia sunt toţi care au fost până la era nouă

Vechi târg în Banat


Ah, cai furtunoşi sau resemnaţi, cai de plug,
mângâiaţi pe bot, cǎutaţi pe-ndelete la dinţi,
cai goniţi în cerc sǎ se vadǎ cǎ nu sunt bolnavi,
şi armǎsarul ridicat în douǎ picioare subţiri
arǎtându-şi pântecul argintiu cu pale de foc –
şi nebunul privea mângâind nevǎzute obiecte,
copilul plângea îngrozit, uneori asculta
melodia flaşnetei monotonǎ ca zilele verii
ce-aveau sǎ nu mai revinǎ vreodatǎ –
ah, şi planetele papagalului nu spuneau niciodatǎ nimic
despre viaţa celor îngenuchiaţi cu pǎlǎria în faţǎ,
a celor lungiţi ca reptilele, veşnic cerând
banul coclit de sudoarea din palmǎ…
Strǎlucirea paielor risipite pe haine! Strǎlucirea
Pǎpuşii de turtǎ dulce culcatǎ pe braţ –
Şi chipul îmi fugea ca mercurul pe-oglinda
Pǎpuşii turtite… Şi trompetele lungi de carton
Anunţând cǎderea îngerilor în visele noastre
De copii purtaţi de vârtejul cǎluşeilor trişti!
Nebunul privea îndrǎgostiţii fotografiaţi
Lângǎ peisajul cu avion şi palmieri violeţi,
orbul cânta din vioarǎ un imn lui Dumnezeu,
râului în care neauzit cobora. Sprijinit
peste vise, bǎtrânul tǎcut ca un patriarh
vindea lipitori şi rǎdǎcini de lecuit milioane de boli,
nebunul ridica boabele porumbului strivite în praf
semǎnându-le-n ogoare pe cari numai el le vedea.
Mugetul taurului gonind cutremura o clipitǎ pe cei
Ce fumau vorbind despre recolte şi dragoste –
Sau blestemau şi râdeau şi plângeau
În zgomotul monedelor aruncate
Prin praf, pe tejghea…

Roata norocului

Venim la roata norocului neagră şi roşie

semnele ei sunt albe ca ochii destinului

din malul zilei ies crocodilii-cu gura deschisă

caută roata norocului vor s-o înghită

numai unul câştigă sticla de şampanie

este o după-amiază cu aripi obosite

nici o adiere nu te clinteşte din loc

odecolon şi pudră şi transpiraţie acră

mierea melodiei La Paloma ne curge pe buze

numai unul câştigă sticla de şampanie

roata se opreşte cu scrâşnet de iad vlăguit

unul primeşte suave flori de mătase

pentru nunta cu moliile altul apucă

glastra cu muşte uscate anul trecut

soldatul câştigă oglinda: priveşte în ea

şi faţa şi-o vede acoperită cu lut

cine câştigă sticla de şampanie?

Pe fundul poşetei mai găseşti o monedă

o aruncăm cu nepăsarea de prinţ a săracului

seara târziu

cu mierea melodiei La Paloma pe buze

plecăm spre casă cu puşculiţa de ghips —

în ea să strângem bani să plecăm pe altă planetă

Moment din copilărie

Mânjiți pe obraji cu boabe de bozii
ne cățărăm pe grilajul ruginit
de unde privim
sărbătoarea din curte —

pe masa așezată printre dalii înalte
pahare și sticle cu dop de cocean
înconjură gramofonul pictat
cu îngeri zburând peste cai,

si discul se răsucește repede repede

în aerul toamnei plutesc funigei,
porumbeii venind și plecând
sunt explozii albastre,

din pâlnia de foc a gramofonului
cresc povești despre valurile Dunării
și nouă acum ni se pare
că oamenii din curte sunt veseli
fără să știm că sumedenii de gânduri
cu pietre ascuțite
le bat întruna în tâmple

cineva se gândește la datoria de la Banca Albina
cineva se gândește la soția bolnavă în pat
cineva se gândește la inundația de anul trecut
cineva se gândește la viile distruse de filoxeră

și discul se răsucește repede repede

aerul e plin cu pleavă, cu viespii
ce coboară și sug din perele strivite în prag
si cad apoi în apa verzuie din jgheab

si discul se răsucește repede repede

iar noi privim fermecați;
când pași se aud venind către noi
fugim și ne ascundem în șanț,
ne spunem că odată și noi vom fi mari
și atunci vom cumpără gramofoane cu pâlnie de aur
și ascultăm cât vrem
povesti minunate…

Profesorii de gimnaziu

Ei s-au retras în cimitirul

cu îngeri de bronz înverzit;

azi memoria mea

îi ridică din morminte

redându-le siluetele vechi:

Vara, pe străzile oraşului mic…

Sunt îmbrăcaţi în haine sobre

lucind de atâta şi atâta călcat,

la gâtul lor mereu transpirat

atârnă lavalierele

ca nişte păsări căzute în praf…

O, iată-i acasă, martiri ai chinului zilnic,

în camere cu umbre mucegăite

tuşesc uşor, vorbesc fără sens,

taie lemne în curte

sau tac lângă soţiile lor

legate la frunte din pricina

migrenelor fără sfârşit:

lefuri mici, fetele nici azi măritate…

Spre seară, cu învierea zorelelor

ei tresar şi ies în strada răcorită

intrând în cazinoul suav tapetat.

Acolo aşează ceasul pe masa de marmoră

– de fapt ce timp să măsoare? –

comandă o turcească, frunzăresc “Universul”

şi-n clipa aleasă în urmă cu două decenii

încep să discute la flacăra focului scăzut

despre Napoleon şi amantele sale.

O, viața lor

citită în oglinda restului de cafea

presărat cu scrum de ţigară:

misterioase litere spun

o poveste nespus de amară.

În drum spre căminele strâmte

trecătorii îi salută cu teamă ascunsă

domnii profesori îşi ridică meloanele grele de praf

şi le răspund cu zâmbet prietenos

căci ei, îmbătrâniţi înainte de timp

nu mai au energia să fie prea răi…

În orologiu e foarte târziu

Bunica a fost cândva în California acolo

oamenii cresc altfel de iepuri ce minunat

e la noi în Balcani bunica s-a întors de mult

melancolică priveşte acum pe fereastră

daliile sunt nişte capete de pudel din curte

adie miros de varză bunica era o femeie

aproape înaltă sclipea ca alamurile fanfarei

din chioşc în orologiu e foarte târziu

şi un vapor cu aburi se scufundă încet

în gravura de sus.

Amânări

Factorul poștal îmi ocolește casa
poate întârzie prin bufetele cartierului
bicicleta lui gonește singură pe străzi

de când aștept noutăți din continentul trecutului

cine-mi călărește caii de ametist?
marea amurgurile ei fastuoase mai există?
osemintele tatălui meu ce mai fac? mai discută cu iarba?
sânii copilei care mi-a dat sa beau sulfina si apa din palmele-i fragede
cum au evoluat?

noutăți aștept și din arhipelagul viitorului

bolile ce semnale si ce culori pregătesc?
pletele mele vor creste maiestuoase până la capăt?

soneria bicicletei mă trezește noaptea din somn
readorm si visez ca-n geanta factorului poștal
șoarecii rod plicuri cu numele meu

Frizerul

Pornea dis-de-dimineață cu lădița sub braț,
ciocănea discret în geam până când auzea
o tuse ușoară, un răspuns mormăit…
Povestea ce s-a-ntâmplat peste noapte în sat,
afla cine se duce la târg să cumpere cai,
cine se căsătorește curând, cine s-a spânzurat.
Era calendar; știa prețul porumbului nou;
nimeni nu punea ventuze mai bine ca el!
Cu pămătuful ca o crizantemă-nfoiată
arăta un punct în aer — și vorbea, și vorbea…
Mie îmi plăcea când pulveriza odecolon.
Acoperit de zăpadă și ploaie, tras între umeri
alerga cu lădița din casă în casă…
De sărbători felicita familia întreagă,
deseori era poftit să rămână la masă.
Duminica după-amiaza îmbrăcat în haine negre
juca popice sau farbel cu cărți ungurești,
mândru cerceta pe fiecare parte: — Da,
eu v-am făcut frumoși, cu briciul și cu priceperea mea!
Afla el primul noutățile din sat.
Nimeni nu s-a supărat vreodată pe el —
pe toți i-a făcut pentru o zi, două, frumoși,
tuturor le-a spus taine la ureche
dimineața, aplecat peste capete somnoroase
cu briciul ascuțit și lucios…

Visul vine pe scara de servici

Număr cutele așternutului rece la înmulțesc la pătrat
somnul apare greu și târziu

de atâta amar de vreme dorm singur

cea care mi-a fost in viată stâlp de ametist
a intrat în sângele florilor din cimitir
uneori o caut la telefon
dar vocea ei e numai strigat scurt de miel

și celelalte au murit de mult totuși le văd
umblând prin piață trag după ele cățeluși jigăriți
și se târguiesc cu vânzătoarele de mărar

pielea tatuată de sărutări s-a zbârcit
dulcile peceți s-au făcut aspre la pipăit
seamănă cu urmele copitelor de diavol

visul vine pe scara de servici
are aripi de plumb și mă trage brusc în abis

Vizită pe amurg

Mă vizitează mama vine
din imperiul seifurilor de țărână
mi-a auzit suspinul

aduce albumul fotografiilor din anii
fără boli si lacrimi și fără invazii barbare

mă strânge la piept îmi pipăie ranile sângerânde
de când le am? încremenite buzele tac

mă privește cu ochii umeziți
i se pare că sunt mai bătrân decât ea

o consolează gândul ca m-am mutat
lângă ogoarele familiei vai azi despuiate de aura pietrelor de hotar

mâncăm aluaturi pregătite-n bucătăria bunicii
bem apa limpede din fântâna curții invadate de flori de glasuri vesele

ne plimbăm prin încăperi plușate
(copil îmi plăcea să ascult misteriosul sunet din gușa stârcului împăiat)

se aude larma străzii anarhizate

mama îmi așterne patul ca în zilele când eram cu toți fericiți
netezește perna face semnul crucii pe ea

mama pleacă în toiul nopții
ia pe umerii ei firavi
jumătate din suspinul meu jumătate
din rănile mele sângerânde

Lăcustele

La ceasul belşugului aşteptat
sosesc pe neaşteptate lăcustele

invadează străzile clădirile publice
asaltează tarabele cu mirodenii şi produse cosmetice
una câte una intră în visteria cerşetorului
se strecoară sub fustele femeilor coafând-le pubisul
străpung urechile fruntaşilor politici
adunaţi să trateze compromisuri cu plagă
tunetul clopotului trezeşte morţii
care vin la faţa locului
lăcustele autohtone lăcustele marocane lăcustele de toate neamurile
rod registrele cadastrale chitanţierele rod dantelăriile grădinilor
nici pietrele de moară nu-s ocolite
o catastrofă de dimensiune istorică
spre seară lăcustele sătule
pleacă în formaţiune de nori
umăr lângă umăr cetăţenii urbei cântă în cor:
ŞI DE DATA ASTA RĂBDAREA NOASTRĂ
A FOST EXEMPLARĂ

13-15 iunie 1990


Doamne acești tineri frumoși
răstigniţi pe târnăcoape
împreunate în formă de cruce —
în timp ce marii prelați
jucau zaruri îndărătul

altarelor mânjite cu bălegar.

Antilirică

Nu sunteţi în Europa
mi-a spus o doamna la Viena pe data
de 15 iunie Anno Domini 1990
am plâns apoi i-am recitat
câteva poeme din Lucian Blaga
doamna a stat câteva clipe pe gânduri
şi a spus iartă-mă aţi fost în Europa

Civilizaţie originală

Cizma de cauciuc numărul 50
care mi-a strivit maşina de scris
mărșăluiește glorioasă spre cetatea
unde se preda alfabetul gângăvelii
iar fluturele este declarat dușmanul poeziei

Soţia călăului reactivat citeşte biografii neromantice

Georg Trakl fusese declarat nebun
pe când ţinea să-şi tragă un glonte în piept
la vederea răniţilor muribunzi
pe frontul negru din Galiţia

Pe George Bacovia l-au angajat impiegat
clasa a III-a şi i se da de scris la marea clădire
dar mâna lui era făcută
să cânte la vioară în amurg violet

Cezar Vallejo murea de foame
în capitala luminilor
într-o zi de joi
când afară ploua monoton
şi versul cădea în proză

Robert Desnos a fost transportat într-un vagon de vite
mai întâi i-au smuls aripile de înger
apoi l-au aruncat în hăul crematoriului
la Terezin

Jorge Luis Borges primise titlul
de inspector „al păsărilor
comestibile din Buenos Aires”
însă moartea l-a găsit în labirintul cărţilor

Ossip Mandelştam a murit într-un gulag necunoscut
trupul sau aruncat pe gheaţa Siberiei
l-au ciugulit corbi cu stea roşie pe piept

Alungat din templul culturii
Lucian Blaga a trebuit să asiste „mut ca o lebădă”
la hăcuirea sufletului românesc



Pe Ezra Pound îl plimbau într-o colivie
pe străzile nu mai ştiu cărui oraş turistic
din Italia fotbalistică

Sfântului Vasile Voiculescu
mâna politrucului asiatic
i-a rupt cu bâta şira spinării
şi bătrânul blajin a murit făcând greva foamei

Cine or fi aceşti nătărăi?
Întreabă soţia călăului reactivat
în timp ce lasă cartea din mâna
şi soarbe cu paiul
din băutura limpede şi aromată
ca istoria secolului douăzeci

Generalul morții

Noaptea geme și asudă în somn
vin spre el cortegiile de schelete
de la Canal de la Aiud de la Sighet
din toată țara prefăcuta-n pivniță de plumb

dimineața cineva bate sfios la ușă
e postașul care-i aduce pensia de merit
pentru consolidarea puterii populare
postașul primește bacșiș o gheara de corb

Elegie

Patruzeci și cinci de ani mi-au ajuns
părăsit de nădejdi și elanuri
caut o grotă unde să mor
printre păianjeni departe de semenii
care pun mercurialul înaintea decalogului

Râd si fumează

Candidații la fericire
stau pe terasă beau bere irizată

dezbat probleme despică
butucii adevărului descriu
violente scene de dragoste

râd și fumează râd
și râgâie cu fervoare

treptat treptat berea se tulbură
sub aburii căscatului

și deodată noaptea
coboară în testiculele lor transpirate

                                 

Așteptăm

Aşteptăm o generaţie mai puţin somnoroasă
aşteptăm o recoltă de narcise autentice
aşteptăm un timp
care să aibă culoarea şi sensul timpului
aşteptăm o bătrâneţe surâzătoare
şi preoţi cu voce limpede

Unde urzicile cad copleșite
Plantați-mi crucea acolo unde cărările se opresc
în cimitirul fiarelor vechi unde urzicile cad copleșite
şi unde nimeni nu vine pe amurg cu pălăria în mâna
să murmure rugăciuni pentru fiica fecioara pierdută
nu am merite merinde nu am bust am brusturi sunt numai
o aripă târâtă cu moleşeala tunurilor în ploaie
sunt numai un ochi obosit de atâta privit spre treptele
urcate de sorii pantofilor voştri la urmă urmei
aruncaţi-mă oriunde furnica sau capra vecinului
mă caută oricând

Elegie

Minciuna preotului-broască în faţă credincioşilor
minciuna ieşită din burtă grea a legiuitorului
minciuna adăpostită în vagine şi-n carii dentare
minciuna împrăştiată de urina noului filosof
minciuna înflorită pe pâinea tare că piatra
minciuna mamei a tatălui şi a copilului în faşă
minciuna lipită de picioruşele gândacilor
minciuna rostită până şi-n clipa orgasmului



Doamne mântuieşte-ne şi aruncă o bombă cosmică
peste minciuna care de zi de zi
ne roade viscerele



Sfaturi pentru cel care doreşte să participe la înmormântarea mea

Aminteşte-ţi totdeauna leşia după-amiezilor cu recolte sărace
reţine faptul că sunt un mort mai frumos decât mortul de ieri
transmite complimente celor ce luptă anonimi împotriva şobolanilor
pune o cunună de paie pe pieptul meu cândva străbătut de curenţi marini
ştii că am fost părintele calfelor care trăiau în încăperi igrasioase?
amintirea lasă-mi-o să doarmă ca o vioară scumpă în cutia ei pluşată
e greu să ştii unde vei ajunge gândindu-te mereu la miasmele timpului
află că eu nu am avut o mătuşă care să mă declare arhitect genial
acoperă cu frunze penarul meu şi îndepărtează-te foarte discret
în numele meu aprinde o lampă şi luminează calea celor rătăciţi în vis
dăruieşte pahare de cristal degetelor mânjite de funingini grase
lasă pământenii să creadă că am plecat într-un zbor de agrement
când te desparţi de tărâmul somnului meu luminos trage aer în piept
şi declară şesurilor prin care liberă a trecut copilăria mea
că nu am înşelat niciodată speranţa sturzului”

În stagiunea viitoare

Gata trag cortina spectacolul meu s-a sfârşit

nu sunt clovn pentru cât aţi plătit e destul

v-am arătat peştişorul japonez din acvariu

meditând la soarta avioanelor de tip supersonic

am făcut între versuri şi câteva salturi mortale

dar nu le-aţi văzut am adus câteodată pe scenă

capra fonograful broasca blajină şi inima mea

vă rog îndreptaţi-vă acum spre casele voastre

în lume e-o veselie mare şi plouă şi plouă mereu

casa mea e numai un turn de hârtie subţire plecaţi

în stagiunea viitoare vă arăt şi câteva mostre

de coarne de diavol tuturor salut

Întotdeauna

Întotdeauna întotdeauna
oriunde am fi
departe sau aproape
oriunde
cu lămpi în mână
cu întuneric umilitor pe frunte
cu frunze și fără frunze pe ochi

întotdeauna
ne vom privi

Notă biobibliografică

Petre Stoica (n. 15 februarie 1931, Peciu Nou, județul Timiș – d. 21 martie 2009, Jimbolia, județul Timiș) a fost  poet, traducător, publicist, colecționar de presă și bibliofil român, considerat scriitorul cu cea mai mare longevitate literară . A fost unul dintre întemeietorii  „generației 60″ alături de Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Cezar Baltag.

După terminarea liceului Constantin Diaconovici Loga din Timișoara, s-a mutat la București pentru a urma cursurile Facultății de filologie secțiile romană și germană. După absolvirea facultății, între anii 1954-1962 este corector la E.S.P.L.A. și editura Univers. Funcția de redactor principal la revista „Secolul XX” a deținut-o timp de 9 ani, din ianuarie 1963 până în august 1972. În 1964 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. După 1989 a fost ales in Consiliul de conducere al Uniunii scriitorilor din România și a luat parte la constituirea clubului Poets, Essayists and Novelists – P.E.N., secția romană. A editat peste 100 de numere din „Dreptatea literară”, al cărui întemeietor a fost și el.

În 1991 a fost numit redactor-șef al săptămânalului „Epoca”, apoi a fost transferat la cotidianul „Epoca” tot cu aceeași funcție. După ce pleacă definitiv din București, în 1995 întemeiază la Jimbolia, jud. Timiș, Fundația Culturală Româno-Germană Petre Stoica cu scopul de a reconstitui viața culturală și spirituală română și germană de pe teritoriul Banatului. În 2007 s-a inaugurat in Jimbolia pe str. Lorena nr. 35, Muzeul Presei ‘Sever Bocu’, Petre Stoica fiind întemeietorul acestui muzeu unic in România. Muzeul cuprinde ziare, gazete, reviste, manifeste, foi volante, reviste umoristice cât și câteva componente ale unei vechi tipografii.

A publicat peste 40 de volume de poezie, majoritatea premiate.

A primit numeroase distincții si premii literare, printre care:

• Premiul Festivalului George Bacovia, Bacău (1971);
• Premiul Asociației Scriitorilor din Bucuresti (1971, 1974),
• Premiul Asociației Scriitorilor din Sibiu (1985);
• Premiul Uniunii Scriitorilor (1976, 1980, 1991),
• Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu”, Botoșani (1994),
• Marele Premiu „Ion Vinea” pentru poezie (1996);
• Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara (1996);
• Premiul de excelență culturală acordat de Austrian Airlines (1999);
• Premiul Festivalului de poezie București (2000),
• Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor (2001),
• Marele premiu al Traducătorilor acordat de APLER, București (2005),
• Ordinul National „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

A fost numit Cetățean de onoare al orașului Jimbolia și al municipiului Botoșani și membru onorific al „The Paradoxist Literary Movement Association” – Phoenix, AZ, SUA. A primit Diploma specială a comunității foștilor germani din Banat.

A tradus în limba română operele unor importanți scriitori germani, fiind autorul antologiilor Poezia germana modernă (1967) si Poezia austriaca moderna (în colaborare cu Maria Banuş, în 1968).

A participat la numeroase colocvii, congrese pe teme literare şi la festivaluri internaționale de poezie la: Frankfurt pe Main, Sonnerberg, Berlinul de Vest, Leipzig, Dusseldorf, Lindau, Manheim, Marburg, Viena, Graz, Lindabrum, Zagreb, Bled, Budapesta, Rotterdam, Moscova, Sofia etc… E tradus în sârbă, germană, maghiară, slovacă.

Începând cu anul 2011, Fundația Pax a instituit „Premiul Petre Stoica”, acordat unor prestigioase nume ale culturii române și europene: Șerban Foarță, Dorin Tudoran, Ion Pop, Nora Iuga, Nicolae Prelipceanu, Ileana Mălăncioiu, Ion Barbu, Adam Puslojic.

Cuprins

În clipa sublimă a naşterii mele

Autobiografie

Mama

Bunica se aşează în fotoliu

Din copilărie

Vine circul

De pe vremea filmului mut

Şambelan la curtea coniacului

E timpul beatitudinii

Puteţi cumpăra o carte de vis

Și când ne trezim

Scrisoare

Pe aici…

Sunt multe amintiri

Durere

Vântul

Primăvară somptuoasă
Șopron

Tocmai vă ştergeţi barba brumată
Hibernală

Naşterea poemului

Şi nu uita şi nu uita

Treflă pe treflă

O casetă cu şerpi

Pe undeva în derivă

Din bucătăria noastră

Spre ore festive

Cronică

Vechi târg în Banat

Roata norocului

Moment din copilărie

Profesorii de gimnaziu

În orologiu e foarte târziu

Amânări

Frizerul

Visul vine pe scara de servici

Vizită pe amurg

Lăcustele

13-15 iunie 1990
Antilirică
Civilizaţie originală

Soţia călăului reactivat citeşte biografii neromantice

Generalul morții

Elegie

Râd si fumează
Așteptăm

Unde urzicile cad copleșite
Elegie
Sfaturi pentru cel care doreşte să participe la înmormântarea mea

În stagiunea viitoare

Întotdeauna